iulie « 2009 « restauranting.ro

Oraşul Interzis

6 iulie 2009

“If there is anything we are serious about, it is neither religion nor learning, but food.” Lin Yutang, My Country and My People

Restaurante chinezeşti mai mult sau mai puţin autentice există destule în Bucureşti, dar nici unul până recent nu ieşea din reţeta: decor kitsch-os, cover-uri chinezeşti ale unor “şlagăre” pop occidentale, serviciu îndoielnic şi bucătari suficient de lipsiţi de îndrăzneală pentru a nu-şi europeniza excesiv bucatele. În ciuda acestor neajunsuri, însă, nu negăm că ne-am bucurat deseori de multe dintre aceste restaurante. Începuserăm, însă, să credem că decorul roşu cu auriu (sau alte culori tari la alegere), variantele chinezeşti ale cântecelor lui Mariah Carey şi feţele de masă pătate de sos soia sunt caracteristici intrinseci ale oricărui restaurant găsit în Şapte Seri la categoria chinezesc.

Restaurantul Oraşul Interzis a reuşit să fie primul care iese din acest tipar. Aflat pe o stradă liniştită din zona Armenească, care te face să uiţi că eşti în Bucureşti, restaurantul are un design foarte reuşit şi care se vede că a fost atent gândit. Designul îmbină elementele naturale (focul, piatra, lemnul, pământul) cu unele simboluri şi elemente vizuale specific asiatice, reuşind să dea locului un aer autentic şi rafinat deopotrivă. Rezultatul are mai degrabă un aer japonez decât chinezesc, dar asta nu afectează deloc în rău experienţa generală. Terasa spaţioasă şi liniştită, care are atât o zonă acoperită cât şi una descoperită, este extrem de liniştită şi emană o atmosferă relaxată şi, în acelaşi timp, (moderat) exclusivistă.

Serviciul este impecabil: ospătarii sunt atenţi, serviabili, binevoitori şi prezenţi fără a fi intruzivi, capabili să ofere recomandări şi informaţii detaliate despre felurile de pe meniu şi prietenoşi fără a se arată nepotrivit de apropiaţi de clienţi.

ANTREURI

Dar lăsând designul şi serviciul la o parte, mâncarea este, aşa cum e normal, motivul principal pentru care nu ar trebui să rataţi restaurantul Oraşul Interzis. Până să mâncăm din iarba de mare hai dai credeam că algele sunt una dintre excentricităţile culinare de neînţeles ale chinezilor, însă hai dai, însoţită de câteva fâşii subţiri de morcov şi atent condimentată cu usturoi, reuşeşte să fie atât o garnitură delicioasă pentru felurile mai consistente de pe meniu, cât şi o alegere vegetariană îmbucurătoare, într-un context culinar (cel al Bucureştiului) nu tocmai prietenos cu vegetarienii. Varza murată dulce-picantă este un alt antreu/fel vegetarian pe care îl recomandăm, însă doar pentru cei care apreciază mâncarea picantă. Spre deosebire de varza murată de la noi, aceasta este foarte puţin murată, de fapt e mai degrabă marinată. La capitolul feluri chinezeşti atât de autentice că sunt imposibil de găsit oriunde altundeva în Bucureşti, merită menţionate limbile de raţă, care pot provoca repulsie celor mai slabi de înger, dar care merită încercate măcar o dată pentru experienţa inedită pe care o oferă. Contrar aşteptărilor (cel puţin ale noastre), limbile nu sunt deloc moi, ci cartilaginoase şi greu de înghiţit. Celebrele pacheţele de primăvară şi colţunaşii nu se remarcă în mod deosebit şi am recomanda să comandaţi alte feluri mai puţin clasice, dacă vreţi să profitaţi la maxim de experienţa culinară oferită de Oraşul Interzis. Supa iute-acrişoară este groasă şi bună (dacă ai noroc), dar inegală (nu întotdeauna a fost la fel de inspirată).

FELURI PRINCIPALE

Costiţa de porc în sos dulce-acrişor, unul din felurile noastre favorite, se scaldă în cel mai bun sos dulce-acrişor din Bucureşti. Sosul e mai mult dulce decât acrişor (probabil e pe bază de miere), aşa că ar trebui evitat de cei cărora nu le plac felurile principale prea dulci, dar, în opinia noastră, este unul dintre punctele forte ale restaurantului. Un alt punct forte îl constituie felurile picante (pui, creveţi, vită) care abundă în ardei iuţi roşii şi ademenitori. Oaia cu praz a fost (probabil) cea mai bună oaie pe care am mâncat-o la un chinezesc. În fine, pentru iubitorii de raţă, raţa prăjită şi aromată este o experienţă interesantă. Caldă este excelentă, dar rece (luată acasă la pachet pentru că ai comandat mult mai mult decât poţi mânca la o masă) devine un pic greţoasă. Orezul şi tăiţeii de orez sunt OK, dar nu te copleşesc de entuziasm.

DESERTURI

La capitolul desert, delicioasa cremă tradiţională de lapte prăjit îmbină câteva prăjituri (mai mult gogoşi de dimensiuni mici) care se topesc în gură cu o cremă dulce cu gust de lapte condensat pentru care orice copil al perioadei comuniste are probabil nostalgii. Interesantă e şi plăcinta de porumb: dulceagă şi crocantă, făcută din boabe întregi de porumb ţinute laolaltă de un liant din zahăr, se încadrează onorabil în tradiţia deserturilor asiatice reuşite (comestibile, dar fără să se compare cu dulciurile occidentale).

CONCLUZIE

Principalul dezavantaj al restaurantului sunt preţurile, destul de ridicate pentru un restaurant chinezesc. La o masă cu antreu, fel principal, garnitură, desert şi băutură, ar trebui să vă aşteptaţi să daţi în medie 100 de lei de persoană, dar raportul calitate-preţ este în continuare unul bun, având în vedere bogăţia şi originalitatea meniului şi bucătarii chinezi cu experienţă internaţională.

Restaurantul se prezintă ca fiind “primul restaurant chinezesc de lux din România, care îşi propune să ofere o experienţă culinară veritabilă chinezească – prin meniul care acoperă specificul tuturor regiunilor din China, locaţia cu totul specială şi echipa de bucătari chinezi, cu o amplă experienţă dobândită în locaţii de lux şi numeroase şcoli de specializare”. În acest caz, promisiunile marketingului se potrivesc de minune cu serviciul oferit şi poate tocmai de aceea este păcat că site-ul restaurantului nu a fost realizat cu la fel de multă atenţie ca designul interior (având greşeli de editare şi scroll bar-uri deranjate), mai ales într-o lume în care alegerile consumatorilor se bazează din ce în ce mai mult pe identitatea online a produselor şi serviciilor.