Thai Moods
3 august 2009
La Thai Moods ne duceam atât de des la un moment dat încât devenise parte din rutina noastră săptămânală. Între timp, însă, preţurile au crescut, a venit criza, şi ritualul thai a rămas un deliciu pentru ocazii speciale mai mult decât o dulce rutină burgheză.
Aflat în zona Bisericii Caşin, Thai Moods pare o oază, ruptă în totalitate de realităţile gri înspre negru ale Bucureştiului. Înfiinţat în 2004, restaurantul a rezistat cu brio pe scena bucureşteană, deşi la început am pariat amândoi că Bucureştiul nu e încă pregătit pentru un restaurant de asemenea calibru şi specializat pe o bucătărie, care deşi e considerată una dintre cele mai bune din lume, nu a prins foarte mult la noi. Dar expaţii au contribuit semnificativ la faima şi dezvoltarea restaurantului, aşa cum a contribuit şi faptul că cei care se ocupă de managementul locului sunt adevăraţi profesionişti şi cunoscători ai Thailandei.
Designul interior integrează mici detalii thailandeze de foarte bun gust într-un decor relativ minimalist, dar cu o atmosferă foarte plăcută. Pe timpul verii, barul se mută în grădina plină de flori şi atent întreţinută şi îngrijită din faţa restaurantului, iar dacă sunteţi în căutare de cocktail-uri excelente (şi în Bucureşti nu sunt întotdeauna uşor de găsit), Thai Moods e locul potrivit. Dacă vreţi un cocktail clasic, vă recomand Mojito-ul, în care romul se amestecă cu piureul de gheaţă, cu bucăţi de lime şi mentă proaspăt culeasă din grădină şi zahăr brun din abundenţă. Dintre cocktail-urile specifice restaurantului, vă recomand Thaijito, o variantă care se vrea thailandeză a Mojito-ului şi care conţine un sirop de afine care merge de minune cu restul ingredientelor clasice.
În cei aproape 5 ani de existenţă, restaurantul şi-a schimbat constant meniul, trecând în timp de la o bucătărie mai degrabă fusion la o bucătărie din ce în ce mai autentic thailandeză. Uneori duc dorul vremurilor fusion, fără, însă, a considera că schimbările de meniu au fost în rău.
ANTREURI
La capitolul supe şi antreuri, gustul supei de creveţi, Tom Yum Goong, un fel foarte răspândit în Thailanda, este dat de ingredientele sale picante şi de sucul de lămâie verde şi tamarind, combinate cu lemon grass proaspăt şi mentă. Curry puffs (Karii Buff, în varianta thailandeză) sunt umplute cu legume delicioase şi carne tocată de vită şi acompaniate de un sos dulce-picant care completează perfect aroma de curry a antreului.
Dar cel mai tare antreu şi unul cu care este imposibil să daţi greş este Prawns in a Blanket with Crispy Noodles – un pluton de şase creveţi deep-fried în ulei, îmbrăcaţi într-un foietaj auriu şi crocant, legaţi la mijloc cu un brâu de spaghete vermicelli de orez, şi ele la fel de crocante şi aurii. Bineînţeles, cei şase eroi nu ar fi ceea ce sunt fără ajutorul unui sos de prune specific thai, gros, dulce şi aromat ca laptele condensat (sau nectarul zeilor olimpieni în formă condensată, dacă Kraft sau Unilever ar obţine reţeta şi patentele pe ea).
FELURI PRINCIPALE
Curry-ul de vită Panaeng, un curry roşu, dulce, nu îndeajuns de picant după canoanele bucătăriei thailandeze tradiţionale (ceea ce s-ar putea să fie vina comesenilor noştri care au cerut cu toţii mâncarea cât mai puţin iute), include toate ingredientele necesare unui curry în stil thai: fasole verde, muguri de bambus, ardei iute, porumb, ghimbir, ceapă, lemon grass, coriandru, carne de vită şi, desigur, sos de curry. În combinaţie cu un orez Jasmine (cel mai parfumat dintre cele care cresc în orezăriile thailandeze), rezultatul final este cel mai aromat curry din Bucureşti. Un alt fel tipic thailandez este Phad Thai-ul, care la Thai Moods se găseşte în meniu sub denumirea de Royal Phad Thai, un stir-fry care conţine tăiţei de orez cu carne de pui şi creveţi, ou, ceapă verde (o legumă foarte îndrăgită de thailandezi şi pe care o adaugă crudă pe multe dintre felurile tradiţionale), arahide (ingredient care apropie gustul thai de cel al mâncării indoneziene, de asemenea, excepţională, dar de negăsit în Bucureşti), morcovi, chilli şi nelipsitul lemon grass. Deşi Royal Phad Thai-ul de la Thai Moods mi se pare bun (şi vă recomand să-l încercaţi), totuşi nu ajunge la nivelul celui pe care îl găseşti chiar în Thailanda, unde acest fel pare să fie mai simplu, dar mai savuros şi, în mod cert, mai picant.
DESERTURI
La capitolul deserturi, Thai Moods stă excepţional pentru un restaurant cu specific asiatic. Sorbet-ul de ananas cu fructe thai este o combinaţie foarte inspirată de bucătărie franceză cu bucătărie thai. Deşi ananasul nu este un fruct cu un gust foarte pronunţat, felul în care este pregătit sorbet-ul nu numai că nu îi diluează aroma, ci i-o accentuează şi pare să scoată din ea tot ce e mai bun. Îngheţata de mentă albă cu ciocolata este cea mai bună îngheţată pe care am mâncat-o în ultimul timp şi o recomand cu căldură mai ales dacă apreciaţi îngheţata în general. Pe de altă parte, prăjitura de mango şi fructul pasiunii cu sos de coacăze şi mousse-ul de ciocolată cu Grand Marnier sună mai bine pe meniu, decât sunt în fapt. Nu sunt nici pe departe nişte deserturi nereuşite, dar par fade în comparaţie cu sorbet-ul de ananas şi îngheţata de mentă albă.
CONCLUZIE
Un capitol la care restaurantul Thai Moods iese din tiparul majorităţii restaurantelor din Bucureşti este faptul că în interior nu se poate fuma, fumatul fiind permis doar în grădină. Într-o ţară în care nefumătorii sunt trataţi ca o specie bizară şi uşor deranjantă şi în care proprietarii asociază politica non-smoking cu o scădere clară a profitului, nu pot decât să salut această decizie decentă, dar curajoasă în contextul de la noi, a celor de la Moods.
Un alt mare merit al restaurantului este acela de a folosi ingrediente proaspete, aduse special din Thailanda. De altfel, nici un restaurant thailandez care se respectă nu ar putea face altfel în România, unde majoritatea condimentelor şi fructelor thailandeze (foarte exotice pentru noi) nu sunt de găsit. Din păcate, o astfel de politică (foarte lăudabilă în fond) are repercusiuni asupra preţurilor, care au ajuns să fie foarte ridicate pentru un restaurant bucureştean. Dar dacă vreţi să organizaţi un eveniment mai ieşit din comun sau să impresionaţi prietenii din afara ţării de calitatea restaurantelor care au apărut şi la noi, Thai Moods e poate primul restaurant pe care ar trebui să-l luaţi în considerare.
| Mâncare |
  |
| Serviciu |
|
| Locaţie şi atmosferă |
|
| Preţuri* | mari (~ 140 RON / persoană) |
| Scor final (raport calitate/preţ) |
  |
* pentru o masă cu antreu, fel principal, desert şi băutură
Oraşul Interzis
6 iulie 2009
“If there is anything we are serious about, it is neither religion nor learning, but food.” Lin Yutang, My Country and My People
Restaurante chinezeşti mai mult sau mai puţin autentice există destule în Bucureşti, dar nici unul până recent nu ieşea din reţeta: decor kitsch-os, cover-uri chinezeşti ale unor “şlagăre” pop occidentale, serviciu îndoielnic şi bucătari suficient de lipsiţi de îndrăzneală pentru a nu-şi europeniza excesiv bucatele. În ciuda acestor neajunsuri, însă, nu negăm că ne-am bucurat deseori de multe dintre aceste restaurante. Începuserăm, însă, să credem că decorul roşu cu auriu (sau alte culori tari la alegere), variantele chinezeşti ale cântecelor lui Mariah Carey şi feţele de masă pătate de sos soia sunt caracteristici intrinseci ale oricărui restaurant găsit în Şapte Seri la categoria chinezesc.
Restaurantul Oraşul Interzis a reuşit să fie primul care iese din acest tipar. Aflat pe o stradă liniştită din zona Armenească, care te face să uiţi că eşti în Bucureşti, restaurantul are un design foarte reuşit şi care se vede că a fost atent gândit. Designul îmbină elementele naturale (focul, piatra, lemnul, pământul) cu unele simboluri şi elemente vizuale specific asiatice, reuşind să dea locului un aer autentic şi rafinat deopotrivă. Rezultatul are mai degrabă un aer japonez decât chinezesc, dar asta nu afectează deloc în rău experienţa generală. Terasa spaţioasă şi liniştită, care are atât o zonă acoperită cât şi una descoperită, este extrem de liniştită şi emană o atmosferă relaxată şi, în acelaşi timp, (moderat) exclusivistă.
Serviciul este impecabil: ospătarii sunt atenţi, serviabili, binevoitori şi prezenţi fără a fi intruzivi, capabili să ofere recomandări şi informaţii detaliate despre felurile de pe meniu şi prietenoşi fără a se arată nepotrivit de apropiaţi de clienţi.
ANTREURI
Dar lăsând designul şi serviciul la o parte, mâncarea este, aşa cum e normal, motivul principal pentru care nu ar trebui să rataţi restaurantul Oraşul Interzis. Până să mâncăm din iarba de mare hai dai credeam că algele sunt una dintre excentricităţile culinare de neînţeles ale chinezilor, însă hai dai, însoţită de câteva fâşii subţiri de morcov şi atent condimentată cu usturoi, reuşeşte să fie atât o garnitură delicioasă pentru felurile mai consistente de pe meniu, cât şi o alegere vegetariană îmbucurătoare, într-un context culinar (cel al Bucureştiului) nu tocmai prietenos cu vegetarienii. Varza murată dulce-picantă este un alt antreu/fel vegetarian pe care îl recomandăm, însă doar pentru cei care apreciază mâncarea picantă. Spre deosebire de varza murată de la noi, aceasta este foarte puţin murată, de fapt e mai degrabă marinată. La capitolul feluri chinezeşti atât de autentice că sunt imposibil de găsit oriunde altundeva în Bucureşti, merită menţionate limbile de raţă, care pot provoca repulsie celor mai slabi de înger, dar care merită încercate măcar o dată pentru experienţa inedită pe care o oferă. Contrar aşteptărilor (cel puţin ale noastre), limbile nu sunt deloc moi, ci cartilaginoase şi greu de înghiţit. Celebrele pacheţele de primăvară şi colţunaşii nu se remarcă în mod deosebit şi am recomanda să comandaţi alte feluri mai puţin clasice, dacă vreţi să profitaţi la maxim de experienţa culinară oferită de Oraşul Interzis. Supa iute-acrişoară este groasă şi bună (dacă ai noroc), dar inegală (nu întotdeauna a fost la fel de inspirată).
FELURI PRINCIPALE
Costiţa de porc în sos dulce-acrişor, unul din felurile noastre favorite, se scaldă în cel mai bun sos dulce-acrişor din Bucureşti. Sosul e mai mult dulce decât acrişor (probabil e pe bază de miere), aşa că ar trebui evitat de cei cărora nu le plac felurile principale prea dulci, dar, în opinia noastră, este unul dintre punctele forte ale restaurantului. Un alt punct forte îl constituie felurile picante (pui, creveţi, vită) care abundă în ardei iuţi roşii şi ademenitori. Oaia cu praz a fost (probabil) cea mai bună oaie pe care am mâncat-o la un chinezesc. În fine, pentru iubitorii de raţă, raţa prăjită şi aromată este o experienţă interesantă. Caldă este excelentă, dar rece (luată acasă la pachet pentru că ai comandat mult mai mult decât poţi mânca la o masă) devine un pic greţoasă. Orezul şi tăiţeii de orez sunt OK, dar nu te copleşesc de entuziasm.
DESERTURI
La capitolul desert, delicioasa cremă tradiţională de lapte prăjit îmbină câteva prăjituri (mai mult gogoşi de dimensiuni mici) care se topesc în gură cu o cremă dulce cu gust de lapte condensat pentru care orice copil al perioadei comuniste are probabil nostalgii. Interesantă e şi plăcinta de porumb: dulceagă şi crocantă, făcută din boabe întregi de porumb ţinute laolaltă de un liant din zahăr, se încadrează onorabil în tradiţia deserturilor asiatice reuşite (comestibile, dar fără să se compare cu dulciurile occidentale).
CONCLUZIE
Principalul dezavantaj al restaurantului sunt preţurile, destul de ridicate pentru un restaurant chinezesc. La o masă cu antreu, fel principal, garnitură, desert şi băutură, ar trebui să vă aşteptaţi să daţi în medie 100 de lei de persoană, dar raportul calitate-preţ este în continuare unul bun, având în vedere bogăţia şi originalitatea meniului şi bucătarii chinezi cu experienţă internaţională.
Restaurantul se prezintă ca fiind “primul restaurant chinezesc de lux din România, care îşi propune să ofere o experienţă culinară veritabilă chinezească – prin meniul care acoperă specificul tuturor regiunilor din China, locaţia cu totul specială şi echipa de bucătari chinezi, cu o amplă experienţă dobândită în locaţii de lux şi numeroase şcoli de specializare”. În acest caz, promisiunile marketingului se potrivesc de minune cu serviciul oferit şi poate tocmai de aceea este păcat că site-ul restaurantului nu a fost realizat cu la fel de multă atenţie ca designul interior (având greşeli de editare şi scroll bar-uri deranjate), mai ales într-o lume în care alegerile consumatorilor se bazează din ce în ce mai mult pe identitatea online a produselor şi serviciilor.
| Mâncare |
|
| Serviciu |
|
| Locaţie şi atmosferă |
|
| Preţuri* | mari (~ 100 RON / persoană) |
| Scor final (raport calitate/preţ) |
|
* pentru o masă cu antreu, fel principal, desert şi băutură
